Top

valizevesele.ro

De fiecare dată când simțim nevoia de un city break, Italia este prima variantă care ne trece prin minte. Țara tuturor posibilităților în materie de travelling (aşa cum ne place nouă să spunem). Este destinația în care poți merge de nenumărate ori și tot îți mai rămâne ceva de explorat. Dar oare este Bologna – un city break ieftin in Italia?

După 5 vizite deja făcute în Italia, anul acesta am decis să-i mai călcăm pragul  încă o dată. Am ales Bologna, din pricina faptului că încă nu explorasem zona aceasta a Italiei dar am auzit numai lucruri bune despre ea. Totodată pentru că ne-am decis să avem un alt fel de City Break- unul culinar.

Drumul nostru până în Bologna.

Am zburat cu Wizz Air, iar zborul ne-a costat 112 Euro pentru două persoane, cu opțiunea Wizz priority inclusă, pentru a beneficia de bagajul de mână suplimentar de 10 Kg. De la aeroport îți recomand să alegi varianta ieftină şi comodă a transferului, si anume autobuzul – Aerobus. Îl găseşti chiar la ieşirea din terminalul sosiri. O călătorie dus este 6 Euro, noi am coborât la Gară (Stazione Centrale), și am mai mers 5 minute pe jos până la hotel. Repede şi bine.

Am rezervat cazarea pe Booking, platforma pe care o utilizăm în fiecare călătorie de unde am ales un hotel aproape de gară dar și de centrul vechi, cu mic dejun inclus, îți las link-ul aici.

Ținând cont de locația hotelului, de preț (50 Euro/noapte) și de serviciile incluse, putem spune că am fost mulțumiți.

La pas prin Bologna

Am avut 3 zile la dispoziție pentru a explora Bologna. Noi suntem mai activi, așa că 2 zile au fost suficiente pentru noi iar pentru cea de-a treia zi am decis să vizităm Florența, despre care am scris aici.

Delicii locale.

Primul nostru contact cu Bologna a fost plăcut şi dulce. Am ajuns în a doua parte a zilei şi după ce ne-am cazat, am ieşit pe străzile bolognese. Nu cred că este ceva mai plăcut decât să te plimbi fără vreo direcţie anume şi de obicei în momentele acestea descoperi cele mai frumoase locuri sau întâlneşti cei mai drăguţi oameni.

Cafe Gamberini
Cafe Gamberini

Într-o plimbare fără direcţie am descoperit şi noi ceea ce avea să fie plăcerea noastră nevinovată în zilele petrecute în Bologna: Cafe Gamberini. Aici am retrăit sentimentul acela din copilărie, când am intrat pentru prima dată într-o cofetărie. Atât de multe culori şi atât de multe arome încât nu ne-am putut decide asupra unui singur desert. Din experienţă, Cafe Gamberini ar trebui să fie pe lista ta de To Do în Bologna. Preţurile sunt normale pentru o cofetărie in Italia, de la 2-3 Euro pentru un desert si 2.20 Euro o cafea.

Deserturi. Cafe Gamberini
Fico World Eataly

Bologna, numită și capitala gastronomică a Italie, este învăluită de un farmec aparte dat de clădirile medievale, de străzile înguste și colorate, de mirosul de cafea dimineața și de ospitalitatea oamenilor. Odată ajuns aici, îți recomandăm să vizitezi neapărat  FICO World Eataly. Imaginează-ți un centru comercial, doar cu produse culinare locale. Cum e? De vis, știu.

Intrarea este gratuită, plăteşti doar ce consumi in interior, de la nenumăratele standuri cu produse.

Ca să ai posibilitatea să te plimbi printre butoaie de vin, parmezan , pâine proaspătă, pizza și multe dulciuri nu trebuie să faci mare lucru. Având în vedere că FICO este la câțiva kilometri în afara orașului, ai un autobuz special care face frecvent curse dus-întors. Noi am luat autobuzul de vis-a-vis de gară, iar un bilet dus-întors este 7 Euro/ persoană.

Intrarea principală FICO
Bunătăţuri
Magazin local
Bologna – centrul vechi

Centrul vechi al orașului, a fost pentru noi un loc care ne-a rupt de lumea reală. Piazza Maggiore, locul în care generațiile se întâlnesc, vechiul și noul își dau mâna armonios. În orice moment al zilei decizi să te plimbi pe aici, sentimentul va fi același. Locul este în permanență plin de oameni,dar cu toate acestea nu simți agitația. Se cântă muzică live, se stă la terase, vezi oamenii cum gustă viața și se bucură de ea iar intrarea în piață este străjuită de Statuia lui Neptun.

Neptun
Piazza Maggiore

Un Aperol Spritz merge de minune în acest loc…

Aici poți vizita și Basilica San Petronio, este a cincea cea mai mare biserică din lume, iar intrarea este gratuită, și vestita stradă Quadrilatero, unul dintre locurile noastre preferate. O străduță îngustă, cu terase și botegi  cu produse locale, cu miresme care nu te lasă să treci pur și simplu pe acolo, trebuie să te așezi și să te bucuri de o masă în stil italienesc.

Bucate locale în băcănii
Torre degli Asinelli

Nu departe de Piazza Maggiore găsești Torre degli Asinelli, cel mai înalt turn înclinat al Italiei. Ai de urcat 498 de trepte șubrede dar sigure și te asigur că merită pe deplin.

Intrarea ne-a costat 5 Euro/persoană, biletul l-am cumpărat online de aici. Recomandăm să le luați cu o zi înainte pentru că se epuizează destul de repede și locurile sunt limitate pentru fiecare tur.

De sus, priveliștea este încântătoare, simți cum plutești deasupra orașului.

Bologna din Torre degli Asinelli

Sunt multe locuri pline de cultură și istorie pe care le poți vizita în Bologna. Noi am ales să petrecem restul timpului hoinărind pe străduțe și bucurându-ne de bucatele locale.

Da, putem spune că Bologna – este un city break ieftin in Italia. Recomandăm!

Gânduri bune!

V&A

Comments:

  • Andrei

    8 septembrie 2019

    Multumim pentru informațiile despre Bologna. După ce am citit tot mi-ați făcut chef de călătorit.
    Abia așteptam sa vizitam și noi Bologna.
    Cius!

    reply...
  • Bogdan

    17 septembrie 2019

    Util, usor de parcurs si imagini minunate. Chiar e frumos in Bologna 🙂

    reply...
  • Cosmin A

    12 februarie 2020

    Scrii minunat. Citesc si parca simt ca sunt acolo cu voi.
    La cat mai multe articole! 🙂

    reply...

post a comment