Top

valizevesele.ro

Bine te-am gasit! Stiu, nu am mai scris aici de prea mult timp. Dar astazi am decis sa fac lumina. Sa imi astern gandurile. Sa iti spun ce ne-a impins sa plecam in lume si de ce obstacole ne-am lovit pe drum.

23 de ani si o viata in fata ochilor…

In 2016 ne casatoream plini de bucurie si entuziasm, cu o multime de planuri de viitor. Doar 23 de ani si o viata intreaga in fata ochilor. Ne era prescrisa o reteta predefinita: o casa a noastra, job-uri bune, un copil, doi, trei..  “Ca la carte”, exact asa cum te invata societatea. Precum de cele mai multe ori socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, ne-am impiedicat de prea multe ori in drumul nostru spre ceea ce ni s-a spus ca inseamna succes si realizare in viata. Ne-am lovit de prea multe presiuni din jur, prea multe comparatii cu ce au altii si ce fac altii mai bine si urmarile nu au intarziat sa apara.

Din toata lista de mai sus, un copil era cea mai mare dorinta a noastra. Si am luptat pentru asta timp de 4 ani dupa casnicie. La primele analize am descoperit ca am dezvoltat in urma stresului o boala a tiroidei care ma va obliga sa iau tratament pentru tot restul vietii: Tiroidita Hashimoto. Am trecut cu greu peste veste dar am acceptat in cele din urma ideea ca va trebui sa traiesc cu asta. Au urmat ani de tratamente si analize. De cel putin trei ori pe luna eram in cabinetul medicului. Atat de mult am visat sa avem un copil.

In 2018, cand eram pe punctul de a renunta sa mai sper, s-a intamplat! Am primit vestea pozitiva si mult asteptata. Nu am avut niciodata in viata mea un moment mai fericit. Si niciodata in viata mea nu l-am vazut pe Vlad mai vesel. Dar din pacate viata asta nu vine cu un desfasurator si nu aveam sa stim atunci ca fericirea aceasta va dura doar 4 saptamani si 5 zile. Ce a urmat, e greu de descris in cuvinte…

Cumva, am gasit puterea sa mergem mai departe. Si am continuat pe drumul acesta. Mai multe analize, mai multa speranta, mai multe dezamagiri si mai multa oboseala psihica. Nimic nu era mai important decat asta. Ne facusem un scop in viata si luptam necontenit pentru el.

Un an mai tarziu, luna August.

Dupa o noua schema de tratament, a mai venit o veste pozitiva. Nu am avut curaj sa ne bucuram pana in momentul in care am auzit bataile inimilor..  Da, erau doua inimi. Nu stiu cum sa va explic exact ce am simtit in clipele acelea. Am primit cea mai buna si cea mai rea veste in acelasi timp: Sarcina Gemelara Monoamniotica. Am simtit in vocea si in ochii medicului ca nu avem prea multe sanse. Dar nu am incetat niciodata sa speram!

Pana in saptamana a 8-a, cand tot pamantul ne-a fugit de sub picioare. Niciuna dintre inimioare nu mai batea la ecograf si tot ce imi amintesc din ziua respectiva a fost mangaierea doamnei doctor pe obraz si lacrimile lui Vlad… A urmat o interventie chirurgicala pe un pat rece, cu miros de spital. M-am rugat atunci sa nu ma mai trezesc..

Zilele urmatoare, saptamanile urmatoare au fost un calvar.. Plangeam non stop, nu mai vroiam sa mananc, ma trezeam noaptea tipand si tremurand, m-am inchis in mine si am fost cu un picior in depresie.

Vlad a fost stalpul meu si ma intreb de unde a avut forta sa se ridice si sa ma ridice si pe mine. Am realizat atunci ca trebuie sa facem ceva, sa ne salvam. Sa ne salvam casnicia si conditia psihica.

Acela a fost momentul in care am hotarat sa renuntam la tot, sa apasam butonul de restart.

O perioada in Asia, sa ajutam comunitatile de acolo

Cam asa suna planul initial. Ne visam ajutand oameni din comunitati mai putin dezvoltate din Asia, vroiam sa lasam ceva bun in urma noastra, simteam nevoia sa facem asta. Nu a fost sa fie pentru ca ne-a lovit pandemia. Dar in putinul timp petrecut prin lume, am incercat sa lasam cate o urma de bunatate pe oriunde am trecut.

Calatoria aceasta a noastra, pana acum, a fost un carrousel de emotii. Nu putem spune ca ne-am vindecat ranile din suflet, dar putem spune cu sinceritate ca nu regretam nicio clipa decizia aceasta.

„Ce realizari ai avut pana acum?” Am auzit asta recent… Realizarile mele, cele pe care eu le consider a fi cu adevarat realizari si le pretuiesc ca atare nu sunt in niciun caz lucruri materiale. Toti oamenii care au lasat o urma si o lectie in viata mea, toate experientele care m-au format ca om, toate loviturile primite de la viata, toate lacrimile varsate si toate zambetele sincere, toate laudele primite pe merit, toate vorbele bune si aprecierile, criticile contructive, noptile nedormite, toate versurile pe care le-am scris, visele mele marete si toate esecurile, toata dragostea pe care o ofer si o primesc inapoi, un sot care ma respecta. Acestea sunt realizarile mele.

Nu m-am simtit niciodata pregatita pana acum sa scriu despre asta, cu atat mai putin sa vorbesc. Dar imi doresc ca povestea noastra sa iti dea speranta. Sa nu incetezi sa lupti niciodata  dar sa te opresti sa tragi aer in piept atunci cand devine prea greu. Orice ar insemna pentru tine acea gura de aer, go for it! Multi nu te vor intelege, si poate cei mai multi dintre acestia vor fi parte din familie dar tine minte ca nimeni nu a trait experientele tale, nici cele  bune nici cele grele si nimeni nu iti poate sterge regretele. Daca este ceva in lume ce simti ca iti face bine si te repara, mergi in directia aceea. La noi a fost calatoritul.

Acum suntem fericiti si linistiti, si asta este cel mai important!

V&A

Comments:

  • Vlad

    17 noiembrie 2020

    Wow. Aparentele inseala rau. Deci mi s-a facut pielea de gaina citind, terminam o fraza si o citeam din nou, parca nu imi venea sa cred. Dar de fiecare data mi se facea pielea de gaina.. In spatele „valizelor vesele” sta o mare tristete😔.
    Felicitari pentru tot ce faceti dragilor!

    reply...
  • Ancuta

    17 noiembrie 2020

    Va multumim ca ati impartasit cu noi un fragment din viata voastra. Va imbratisam!
    Va multumim ca ne luati cu voi peste tot si abia asteptam noile destinatii si mai ales surprizele din tara. 😘🤗

    reply...
  • 18 noiembrie 2020

    Felicitări pentru putere. Important este sa fiți bine, împreună și cine știe ce se va întâmpla 🙂 Mi s-a făcut pielea de găina și cred că ne imaginam mult prea puțin din tot ce ați trăit. Gânduri bune vă trimitem.

    reply...
  • Roxana

    18 noiembrie 2020

    Prin aceasta confesiune mi-am retrăit viața, identică ! Dar la capătul tunelului este și o luminiță iar acum prin binecuvântarea Domnului avem 2 nestemate ! Inima sus ! Dumnezeu este mare și bun ! Vă îmbrățișez din Barcelona!

    reply...
  • Nicoleta

    18 noiembrie 2020

    Am descoperit valizele voastre de curand si dintr-o rasuflare am fost contaminata. Am stat pana la 4 dimineata sa vad toate episoadele si cu toata oboseala acumulata am adormit cu un zambet pe fata gandindu-ma la voi, era un zambet de admiratie. A doua zi i-am povestit fetei mele despre voi doi spunandu-i „avem atatea lucruri in comun cu cei doi, trebuie sa ii urmaresti si tu”.
    Textul de azi este atat de delicat si nu pot decat sa spun ca va admir si va indragesc si mai tare.
    Curaj! O sa fie bine!
    Invitatie: va astept cu valizele in Canada. Trece el Covidul, scapam noi si de el, nu ne lasam asa usor, si vin sa va iau de la aeroportul din Toronto. Sunt o mama care si-a crescut fiica singura, sunt un om greu incercat , dar care a trecut prin viata cu fruntea sus si fara compromisuri. Va gazduiesc la mine, sunteti bineveniti !
    Aveti grija de voi si de iubirea voastra. Va imbratisez cu drag si sa auzim numai de bine.
    Nicoleta

    reply...
  • rada muraru

    18 noiembrie 2020

    Calatoriile sunt vindecatoare, n-as fi banuit niciodata ce se afla in spatele celor 2 chipuri vesele!

    reply...
  • 18 noiembrie 2020

    Andreea, Vlad, chiar daca va cunosc povestea am plans citind.
    Va admir enorm puterea de a lua decizii cu un impact atat de mare in viata voastra si asta ma inspira si pe mine sa iau decizii radicale si sa nu imi mai fie frica de consecinte care defapt doar ma blocheaza.

    reply...
  • Cornel Moraru

    18 noiembrie 2020

    As asterne cateva cuvinte dar ma tem ca ele nu ar putea exprima toata trairea interioara care ma determina sa apas fiecare tasta, litera cu litera; am sa las in locul cuvintelor mele sa se astearna – citand- cuvinte din invataturile profunde si nealterate de trecerea vremii: „1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
    2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
    4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
    5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
    6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    8. Dragostea nu cade niciodată.”
    Iertare ne cerem daca nu am stiut a cobori pana in strafundul inimilor voastre, suntem aici si pretutindeni unde sunteti voi. Va iubim!

    reply...
  • 20 noiembrie 2020

    De când te știu, Vlad, am asociată în memorie imaginea ta din parcul mare din Cluj, cu bicicleta cu înghețată.
    Apoi ne-am întâlnit de multe ori, prin Andrei sau independent, dar citind aceste rânduri, ca tată a doi adolescenți și soț, înțeleg mult mai bine inima și motivația voastră; cea care v-a adus până în acest punct.
    Mi-ar plăcea tare mult să ne cunoaștem mai bine, ca familii, dacă doriți.
    Fiți binecuvântați!

    reply...

post a comment