Mai sunt 3 săptămâni până când vom da nas în nas cu necunoscutul. Și nu mă refer doar la locuri, oameni și culturi. Mă refer în special la noi înșine, la latura pe care o vom descoperi atunci când vom
Am avut ocazia să descoperim până acum o mică bucățică din Asia, odată cu vacanța din Thailanda și ne-a surprins plăcut nu doar din prisma peisajelor spectaculoase ci și din prisma stărilor emoționale prin care ne-a făcut să trecem. Dar
În vacanţa de două săptămâni din Thailanda, aproape toate mesele de prânz şi cină le-am luat în restaurante tradiţionale de familie. După ce am încercat street food-ul din Bangkok, despre care ţi-am povestit aici, am prins curaj. Am fost cu
Thailanda - o destinaţie la care visam din adolescenţă şi în care am reuşit să ajung la câţiva ani distanţă faţă de cum îmi propusesem. Dar precum niciodată nu e prea târziu, sunt profund recunoscătoare că am avut bucuria de
Asia te scoate fără drept de apel din zona de confort. Mai ales din punct de vedere culinar. Încearcă să fii deschis la nou, dispus să dai o şansă activităţilor şi mâncărurilor cu care nu eşti deloc obişnuit. Numai lucruri
M-am decis să împart cu tine una dintre cele mai frumoase experienţe de travel pe care noi am avut-o până în prezent. Anul trecut pe vremea aceasta ne pregăteam bagajele pentru ceea ce avea să devină o vacanţă de neuitat,
Anul acesta am avut o toamnă de vis. Ne-am organizat vacanţa în Italia în aşa fel încât să vizităm dar şi să ne relaxăm. Aşa că am petrecut 3 nopţi în Bergamo (ţi-am relatat experienţa şi impresia cu care am
Bergamo, ca orice alt oraş turistic, îţi oferă multe posibilităţi culinare. Dar până la urmă, dacă eşti în Italia, e bine să te bucuri de bucatele locale. Noi am mai scăpat şi câte un burger printre multitudinea de paste şi
Septembrie este, pentru noi, luna cea mai aşteptată din an pentru faptul că amândoi sărbătorim începerea unui nou an din viaţă. În urmă cu câţiva ani am decis că nu avem nevoie de obiecte fizice pe post de cadouri şi
Florenţa a intrat în minţile şi în inimile noastre în timpul unui city break în Bologna, despre care poţi citi mai multe aici. Ştiam că este un oraş complex, care merită să-i acorzi timp. Din păcate, la momentul respectiv noi